Programele ultimelor doua zile la Targul de Crăciun la Neamţ

Sâmbătă, 30 decembrie, în deschiderea programului artistic al Târgului de Crăciun la Neamţ va avea loc o scurtă festivitate de premiere în care vor fi evidenţiate şi premiate cele mai frumoase căsuţe de pe Platoul Curţii Domneşti. Recitalurile oferite de două dintre cele mai apreciate interprete de muzică, pop, dance sau latino – CORINA şi OTILIA.

 

***
Luni, 1 ianuarie 2018, în prima zi a noului an şi, în acelaşi timp, ultima zi a Târgului de Crăciun la Neamţ, ediţia 2017, programul artistic de la scena de pe Platoul Curţii Domneşti va cuprinde trei recitaluri susţinute, în ordine cronologică, de ARES, ALEX PARKER şi CABRON.

În deschiderea serii de sâmbătă, 30 decembrie, la Târgul de Crăciun la Neamț, vor cânta două tinere speranțe ale muzicii românești. Sunt doi copii frumoși și talentați – Iris și Elvis Adămoae-Manole – care împreună formează trupa ”M-agic”. Sunt cursanți ai Academiei Piticilor, club al Asociației ICA din Piatra-Neamț.

Un fapt nu lipsit de importanță este acela că Iris și Elvis cântă NUMAI piese proprii, de muzică ocupându-se tatăl, iar de versuri mama lor.

Cei doi componenți ai trupei ”M-agic” au câștigat diverse premii la concursuri naționale și internaționale, la secțiunile creație și interpretare. Una dintre ultimele lor reușite a fost editarea primului videoclip.

CORINA este numele de scenă purtat de Corina Bud, născută la  26 ianuarie 1980, în Satu Mare. A debutat în anul 2004, cu albumul Noi Doi, produs de Marius Moga. Piesa care dă numele albumului a ajuns pe locul 4 în Romanian Top 100. Al doilea album, intitulat Îmi place tot, a fost lansat pe 1 ianuarie 2005 şi a produs două singleuri, dintre care unul de top 10 și unul de top 5. 

Face Off a reprezentat o schimbare importantă în stitlul artistei, conținând influențe dance hall, reggae, R&B, drum’n base, hip hop, house și electro, continuând să fie un album pop/dance. De pe album au fost lansate două piese: „Quieres una aventura” şi „Overdrive”.

Al patrulea album, Gimme Your Love a fost lansat la sfârșitul lunii iulie 2008 şi a primit recenzii bune, fiind descris de revista “Bravo” ca fiind „un melanj pe gustul tuturor” Acesta a fost produs şi înregistrat integral în Germania, într-un studio din Hamburg, sub supravegherea lui Toni Cottura, producatorul muzical Fun Factory care i-a produs și hitul „Quieres una aventura”. 

Videoclipul primului single, „Tears”, a fost inspirat de rolul lui Marlene Dietrich în Shanghai Express; Marlene a fost descrisă de Corina ca fiind muza ei. 

Alex Parker este unul dintre cele mai promiţătoare tinere talente ale momentului. Deşi foarte tânăr, Alex a bifat deja colaborări cu artişti mari din România, atât ca producator (Delia, Morandi, Amna), dar şi în calitate de artist – “Synchronize” (feat Alexandra Stan).

Parker a avut primul contact cu muzica la vârsta de şase ani, când a început să ia lecţii de pian, iar de la doar treisprezece ani a început să cânte pentru prima dată live.

De-a lungul timpului, colaborările cu trupe precum “The Speakers”, “East Roots” şi “Blue Pulse” i-au permis să evolueze ca producător, având totodată concerte în locaţii importante din România, Marea Britanie şi Belgia.

Alex Parker a atras pentru prima dată atentia internaţională în 2016, odată cu lansarea „Tropical Sun” – single-ul său de debut. A urmat ”Synchronize”, împreună cu Alexandra Stan.

Cabron activează pe scena hip hop din România încă din 1999, când împreună cu Shobby a înfiinţat trupa “Codu’ Penal”. A lansat trei albume în această formulă: „În Familie (pentru bani)” – 2003, „Pe Viaţă” – 2004, „Apocalipsa” – 2006.

În 2003, a produs piese pentru albumul Nico – „Gând pentru ei”, printre materiale numărându-se şi „Nu pot să mai suport” (piesă care s-a bucurat de un mare succes în România).

În 2005, produce împreună cu Shobby compilaţia „Hip-Hop Greu de Difuzat”, un material dedicat lui Sișu (aflat în închisoare la acea vreme). Pe această compilaţie colaborează cu Puya, Pacha Man, Dizzy (Morometzii), Honey, Esenţial, Mark, Jamaika, Sharky.

În 2006, Cabron a lucrat cu Sișu şi Puya la piesa „Dependent” care a fost inclusă pe albumul „O mare familie”.

În 2007, a părăsit trupa Codu’ Penal, dorindu-şi o carieră solo. În acelaşi an a produs albumul „Prin ochii mei”, pe care a decis să îl ofere gratuit pe internet, la cererea fanilor.

În 2009 a început să lucreze la albumul „AL(t)BUM”, de pe acesta fiind extrase şi single-urile: „Letz be friends” şi „Femei”.

În 2011, Cabron lansează piesa Show TV, o creaţie muzicală cu un mesaj puternic social.

2012 a fost un an al hit-urilor pentru Cabron. Artistul a colaborat cu Pacha Man şi Jazzy Jo la piesa „Arată-le la toţi”, a cărui clip a reuşit să adune peste 5 milioane de vizualizări pe YouTube. În noiembrie a lansat alături de Loredana Groza single-ul – „Apa” – ce avea să strângă aproximativ 13 milioane de vizualizări. Tot în acest an, el a scris, împreună cu What`s Up şi Ioni, hitul „Iarna pe val”, o piesă ce avea să fie pe buzele tuturor în plină iarnă.

În 2013, colaborează cu Speak şi Brighi single-ul „Pradă de război”, o piesă ce are un mesaj emoţionant. Tot în acest an lansează şi melodiile „PaRap”, „Frunzele şi iarba”, dar şi „Dă-o tare”. „Frunzele şi iarba” este un single relaxant ce s-a bucurat de toată aprecierea publicului.

Cabron a lansat în 2014, alături de Voltaj, piesa – „Vocea ta” – un single cu un mesaj social puternic și a colaborat cu Jazzy Jo pentru single-ul „Taci un pic”.

În 2015 a revenit cu single-ul „Lupu’ de pe maidan”, o colaborare cu Peter Pop, și a lansat două noi piese în campania HaHaHa Production #maimusic: „Adu-mi o bere” și „Gust amar”. De asemenea, îl putem asculta și pe single-ul lui Silviu Pașca -„Supererou”.

După o super colaborare cu Andra pentru piesa „Niciodată să nu spui niciodată”, Cabron a lansat single-ul „Adevăr sau minciună”, o piesă puternică și sensibilă, un featuring cu Nicoleta Nucă.

2016 a fost anul în care am putut asculta trei noi piese semnate de Cabron, trei colaborări de succes: „La masa mea”  feat. Ștefan Bănică, „Telefoanele, actele, Cashu’” feat. DOC  și „La înălțime” feat. What’s UP.

 

 

OTILIA

Otilia, pe numele ei întreg Otilia Brumă, s-a născut la 13 iunie 1992, în Suceava.  Stilurile abordate sunt dance, raggaetton și latino.

Încă de mică și-a descoperit talentul pentru muzică și primul care a remarcat-o a fost profesorul  de muzică, de la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” din Suceava, iar tot aici s-a și lansat. Primul ei  nume de scenă a fost “Bijue”, iar din vara anului 2013 se numește  „Otilia”. A lansat până în toamna anului 2015 înca nouă  piese noi – „Bilionera” ,”Aventura”, „French  Kiss”, „Russian Dream”, „On Fire”, „Dragoste sau nu”, „Amor Real”, “Somebody to love”.

„Bilionera” a fost cea mai difuzată piesă pe radio în Turcia, timp de 9 săptamâni la rând, subclasati fiind artiști internaționali precum Marron 5, David Guetta, Pitbull sau Calvin Harris. Compilația, „Dance Hits 2015″, produsă de cel mai ascultat post de radio turcesc, Number 1 FM, este pe locul 2 în topul vânzărilor de produse muzicale din Turcia unde Otilia cu piesa Bilionera ocupa prima pozitie.

De altfel, Otilia Brumă a primit premiul „Cel mai celebru artist al anului 2014 în Turcia”, premiul fiind înmânat de ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertas

Piesa Billionera a fost numărul 1 și la radiourile din Grecia.

O altă piesă de succes a Otiliei Brumă a fost “Aventura”, care a avut un deosebit succes și în Polonia, fiind pe primul loc la radiourile naționale din acea țară precum Eska Fm și RMF MAXXX.

 Dintre piesele cântate în limba română, Otilia se remarcă prin cea intitulată “Dragoste sau Nu”. Cu un titlu sugestiv, piesa este una de dragoste, inspirată din trăirile personale ale artistei. După cum spune Otilia, piesa relatează lupta din interiorul ei de a decide între fericire și materialism. Ea crede că majoritatea fetelor de aceeași vârstă întampină probleme similare, iar prin această piesa a încercat să se regăsească pe ea însăși. De altfel, întrebarea artistei în final fiind “Ești tu ceea ce vreau, sau nu?”.

Piesa a fost ulterior tradusă în limbile spaniolă și franceză.