Târgul de Crăciun a pregătit pentru această a doua ediție nu numai programe culturale antrenante, cadouri de calitate și bunătăți tradiționale, ci și activități interesante pentru toate vârstele.

Căsuța lui Moș Crăciun îi așteaptă pe copii, în fiecare seară, în perioada 15-31 decembrie, între orele 17.00 și 19.00, la ateliere creative. Cei mici pot învăța o mulțime de lucruri noi: modelaj în lut, pictură pe globuri și alte decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă, pictură pe față, tehnici de confecționare a unei măști tradiționale sau tehnica împletiturilor din sfoară. Vor fi alături de ei profesori și meșteri pricepuți: Ionela Lungu, Vasile Ciocârlan, Elena Ciocârlan, Mădălina Mariuțac, Radu Macavei și Cristian Bistriceanu.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” a pregătit, de asemenea, un program special dedicat sărbătorilor de Crăciun. În perioada 15-24 decembrie 2017, vor fi organizate aici nu numai ateliere creative, ci și recitaluri de colinde, seri de povești citite copiilor, expoziții de jucării, decorațiuni specifice Crăciunului și obiecte create de copii. Aceste expoziții vor rămâne deschise vizitatorilor și după data de 24 decembrie.

Complexul Muzeal Județean Neamț îi invită, în perioada 15-31 decembrie, deopotrivă pe cei mari și pe cei mici, să redescopere istoria și legendele orașului, în cadrul programului  „Să colindăm Muzeele!”, care cuprinde trasee speciale de vizitare (Curtea Domnească și Domeniul Istorie-Memorialistică-Științele naturii). Expoziții temporare cu tematici dintre cele mai interesante îi așteaptă, de asemenea, pe cei pasionați de istorie.

Pentru copii, dar și pentru cei care au rămas copii, Târgul de Crăciun la Neamț spune povești în mii de feluri!